Axa Leader

Implementarea SDL prin intermediul LEADER

Programul  LEADER (Liaison Entre Actions de Developpment de I’Economie Rurale) face parte din iniţiativele comunitare ale Uniunii Europene. Acesta este finanţat prin Fondul European pentru  Agricultură şi Dezvoltare Rurală, în conformitate cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), scopul programului fiind de a acorda sprijin şi a încuraja locuitorii din spaţiul rural în vederea evaluării oportunităţilor de dezvoltare pe termen lung a microregiunii prin:

  • -protejarea patrimoniului cultural şi natural local;
  • -consolidarea economiei rurale care înseamnă în primul rând crearea de locuri de muncă;
  • -îmbunătăţirea capacităţii administrative a comunităţilor locale.

Obiectivul general al Axei LEADER îl constituie demararea şi funcţionarea initiaţivelor de interes local, utilizând abordarea “de jos în sus” prin implicarea actorilor locali în dezvoltarea propriilor teritorii.

Abordarea LEADER, reprezintă o modalitate ce permite actorilor locali de a determina nevoile zonei din care provin şi de a contribui la dezvoltarea teritoritorială din punct de vedere economic, demografic, educaţional, cultural, etc, prin intermediul unei strategii de dezvoltare elaborată şi implementată local.

Dezvoltarea teritoriilor rurale prin Axa  LEADER va fi programată şi coordonată de actori locali ce vor reprezenta factorul decizional şi, de asemenea, vor purta responsabilitatea evoluţiei în timp a zonelor teritoriale delimitate în care vor acţiona. Obiectivele Axei LEADER vor fi implementate „pas cu pas”, orientându-se la început pe activitaţi de instruire a actorilor locali şi de sprijinire a teritoriilor în vederea realizării strategiilor de dezvoltare.

ga('require', 'displayfeatures'); ga('require', 'linkid'); ga('set', 'anonymizeIp', true); ga('set', 'forceSSL', true); ga('send', 'pageview');